send link to app

Fănică şi Asaltul Microbilor


4.4 ( 2864 ratings )
游戏 教育 교육 관련 가족
开发 Ascendia Design S.R.L.
3.99 USD

+14 jocuri educative într-unul singur.
+Câștigător Premiul II (Argint) la ZF Mobilio Awards 2013: categoria Best Game!

EduTeca: Fănică şi asaltul microbilor transformă deprinderea obiceiurilor sănătoase legate de igiena personală într-o joacă atractivă pentru orice copil. Copilul este ghidat vocal de educatorul virtual prin toate jocurile!
Cum ne spălăm pe dinţi?
Ce sunt cariile?
Ce alimente trebuie să mâncăm pentru a avea dinţi sănătoşi?
Din ce este alcătuit corpul nostru?
Când ne spălăm pe mâini?
Cum ne spălăm pe corp?
Ce sunt microbii?
Cine este Ari, Super-Dinţişorul?
La toate aceste întrebări, copiii vor găsi răspuns împreună cu educatorul virtual - Tigrul Sănătăţii şi cu iepuraşul Fănică.
Pe tărâmul sănătăţii şi al curăţeniei se află jocuri despre igiena corpului şi a dinţilor, alături de jocuri tematice cu planşe de colorat şi puzzle-uri.

Capitolul I - Cu lăbuţele curate
1. Ce e bine, ce e rău?
Iepuraşul Fănică află lucruri noi şi răspunde întrebărilor despre curăţenia corpului într-o plimbare unde primeşte morcovi.
2. Corpul meu
Copiii vor afla din ce este alcătuit corpul uman, formând chiar ei un corp de fetiţă şi unul de băieţel.
3. Să ne spălăm pe mâini!
Copiii vor învăţa când este bine să se spele pe mâini, experimentând situaţii diferite.
4. Microbii
Copiii vor descoperi aliaţii in lupta contra microbilor, atunci când ne spălăm pe mâini, pe dinţi sau pe corp.
5. Iepurilă-Murdărilă
La primul nivel, cel mic trebuie să-l ajute pe iepuraşul Fănică să fie din nou curat. La al II-lea trebuie să aibă grijă şi de jucăriile din sala de grădiniţă.

Capitolul II - Dinţişorul cel viteaz
6. Un zâmbet larg
Printre multe baloane colorate, Fănică răspunde întrebărilor Tigrului Sănătăţii despre igiena dentară, primind în schimb mere.
7. Cum ne spălăm pe dinţi
Joc practic, în care copilul învaţă să perieze corect fiecare porţiune de dinţi.
8. Ce sunt cariile
Faceţi cunoştinţă cu Ari, Super-Dinţişorul, cel pe care copilul trebuie să-l ajute, alegând numai alimente sănătoase şi periuţa de dinţi.
9. Obiecte personale
Fiecare membru al unei familii are obiectele lui personale. Copilul trebuie să formeze perechi între obiectele aflate pe tablă şi posesorul acestora.
Capitolul III - Planşe de lucru şi puzzle-uri
10. Periuţa şi pasta de dinţi
11. Tărâmul curăţeniei
12. Săpunul buclucaş
13. Explozia baloanelor
Zece planşe de puzzle şi zece planşe de colorat despre importanţa curăţeniei. Fiecare planşă este însoţită de explicaţii. Astfel, copiii vor afla, de exemplu, că la medicul stomatolog este bine să mergem o dată la şase luni.
Capitolul IV – Calendarul sănătăţii
14. În acest calendar interactiv, împărţit în momente ale zilei, copilul poate nota ce face în fiecare zi: când s-a spălat pe dinţi, când a făcut sport şi multe altele.

Tigrul Sănătăţii, educatorul virtual EduTeca
Educatorul virtual este un software special creat pentru a ghida copilul prin materie şi a-i menţine atenţia. El oferă răspuns fiecărei acţiuni din timpul jocului, felicitându-l pe copil atunci cand reuşeşte, încurajându-l şi explicându-i când greşeşte. Cu o voce caldă şi prietenoasă şi cu o dicţie impecabilă, educatorul virtual ajută şi la dezvoltarea limbajului şi îmbunătăţirea pronunţiei.
Tigrul Sănătăţii s-a născut demult, tare demult, când în ţara noastră nu venea niciodată iarna. A făcut sport încă de mic, iar cel mai mult îi plac sporturile de echipă.

EduTeca este o colecţie de produse educaţionale pentru copii. Prima serie din colecţie, Seria Anotimpurile, are numeroşi fani la nivel naţional, fiind apreciată atât de copii şi părinţi, cât şi de cadre didactice. Cea de-a doua serie, Prietenii Sănătăţii, aduce noi tematici legate de sănătate alături de noi personaje şi aventuri.

Limbă: Română
Vârstă recomandată: 3-7 ani